30 May Brownie cu fulgi de sare de mare
Iata aici inca o reteta al carei gust m-a fascinat de la prima muscatura, mixul aromei de cacao si sare se simte ca o explozie de artificii in zeci de culori.
Ingrediente:
360 gr ciocolata neagra
250 gr unt
200 gr zahar brun
300 gr zahar
6 oua
140 gr faina
50 gr cacao
15 gr fulgi de sare de mare
Mai intai punem untul la caramelizat, intr-o craticioara la foc mic, se amesteca usor pana nu mai bolboroseste, dupa care se lasa la racit maxim 10 minute.
Se adauga apoi ciocolata si se incorporeaza usor pana devine o pasta omogena.
Oualele si zaharul se amesteca intr-un recipient cu un tel, pana cand zaharul se dizolva partial, apoi se incorporeaza tot cu telul pasta din unt si cacao – pana se omogenizeaza.
Se adauga cacaua si faina ( de preferat cernute pentru a nu face cocoloase).
La final adaugam fulgii de sare de mare – ori incorporam usor in compozitie ori presaram peste compozitia pusa in tava.
Tava se tapeteaza cu folie de aluminiu sau foaie de copt iar cuptorul se regleaza la 170 Grade pe functia de ventilatie. Prajitura se tine la cuptor aproximativ 25 de minute.
Se lasa la racit se taie si se serveste cu o limonada cu menta si gheata.